Globulete -prima comanda 2012

Poze , poze, poze, multe poze :)

Rochie -15 saptamani de sarcina

Rochie mov -lila,elastica,  incat sa imi incapa burtosul. Si , scurta, ca asa imi place sa fie :)
Oare sa imi doresc un aparat foto buun de Craciun?? unul care sa nu imi arate culoarea mov, drept albastru ...

Ps: ciorapi cumparati, evident. Nu am inceput sa pictez ciorapi, inca, dar cine stie....

Si aici o poza de buletin :)

Yeeey, Craciun fericit ! .. sau nu prea

    Offf, acum ca vin sarbatorile de iarna, cele de 2012, mi le reamintesc pe cele din 2011 . Sotul meu stie de ce am inceput post-ul cu "offf" :) .
Imi place ideea personala despre Mos Craciun. Nu , nu cea conform careia voi primi cadoul dorit daca voi fi cuminte (pe asta nu o cred)   . Dar ca il voi primi oricum :) , pentru ca Mosul e foarte de treaba si nu vine numai la cei care sunt ascultatori si cuminti. Asa crede baietelul meu de 3 ani. Si am zis sa nu dezamagesc copilul :)   Pentru el nu e un stimul si un motiv important ca " nu va primi nimic, daca nu va fi cuminte" . In primul rand , vorba aia, defineste "cuminte".
     Poate copilul intelege  altfel decat ceea ce inseamna asta, poate jucariile aruncate in toata casa , reprezinta ceva pozitiv, adica sa lasam jucariile libere , sa nu le ingramadim in cutie :) . Sau , de ce sa ramane mancarea numai in farfurie, poate e bine sa incercam sa cream de fiecare data un model nou de desen , pe covor... din piureul de cartofi . Poate ca peretii nu au vopseaua potrivita pe ei, poate trebuie revopsiti cu un  model nou , in special cu ajutorul unor creioane care nu se mai spala "never , ever" . Poate atunci cand vine mami , vesela ca o floare, sa ia copilul de la gradinita, ar parea plictisitor  , sa vina baietelul de buna voie, sa se aseze pe scaunel , sa o lase pe mami sa-l schimbe si sa mearga linistit acasa... dar nu, e mai bine si mult mai distractiv, daca chiuie atat incat sa stie toata gradinita ca el pleaca ; sa aiba gija ca scarile sa ramana curate in urma sa, stergandu-le cu pantalonii si tricoul din dotare , cate una , rand pe rand in coborare spre usa gradinitei.   S.a.m.d.
      Deci, avem pareri diferite despre ce inseamna sa fii cuminte. Iar apoi, cine stie cand o fi si Craciunul asta . Poate e prea tarziu incat sa mai conteze si degeaba a fost cuminte .
     Asa poate ca nici de brad impodobit nu ar fi nevoie:
Mami si tati sa incerce sa cumpere cel mai frumos brad din piata, ca sa aiba copilul o bucurie. Iarasi , de ce ar crede mami si tati, ca locul bradului e in casa. Nu e corect. Pomul de Craciun ar trebui sa fie liiiiber pe balcon, ca in  padure, sa stea la aer curat. Nu  in casa . Cine a mai pomenit asa ceva. Asa ca de atunci de cand se ajunge acasa, se ia bradul , se plimba frumos prin casa ( de unde un copil de 2 ani a avut forta sa traga un brad de 2 m... nu stiu) . Apoi tati il despacheteaza, scoate jucariile din dulap. Copilul incepe sa arunce prin toata casa acele jucarii. Sunt bune pe post de mingi. Apoi mami sa le stranga pe toate , sa le aranjeze pe brad. Dar... mami pune jucarii, iar jucarile dispar. A, copilul a hotarat ca nu stau bine in pom, trebuie aranjate pe jos. Tati se supara, ii zic: "lasa, e doar un copil , care se bucura in felul sau de Craciun, nu merita sa ne stricam sarbatoarea si sa ne intristam". Aha, mi-a trebuit vreo ora ca sa rezist si pana sa tip : " Deeeeeeenis , nu trage de brad, ca o sa ..... ooopse , a cazut.... !!! Stefan , arunca pomul !...." . Si asa tati , ia pomul impodobit pe jumatate si "in slow motion" ca in filme,  il scoate la balcon, la aer curat. Cred ca am fost singurii din bloc, din cartier poate, care am sarbatorit Craciunul uitandu-ne  pe .. geam,  la pomul pe jumatate facut.
Anul asta cred ca nu mai "mobilam " balconul cu un brad...Asa ca  eu cred intr-un mos care aduce cadouri fara brad, fara certidinea ca e cineva cuminte un an intreg.
Ok , "mosul " voi fi eu. Adica pot sa imi cumpar un cadou si fara sa fiu cuminte. Pana la urma , conteaza sa primesc ce vreau si nu de la cine :)) Iar Denis, va primi cadou, pt creativitate si caracter :) , tati .. pentru ca e tati si il iubim :)

De Revelion insa , am pornit voiosi spre munte. A durat cam vreo cateva ore  -- entuziasmul, pana sa inceapa Denis sa planga amarat, ca el vrea inapoi acasa. Pentru ca probabil s-a gandit ca nu-l auzim, a repetat asta toata noaptea, in camera de hotel... cu lumina aprinsa, asa am petrecut prima noapte de vacanta. Iar urmatoarele gandindu-ne ca fugim acasa imediat ce se lumineaza de zi. A, si mai vroia sa doarma in patul sau de acasa. I-am tot zis" mami, e cam imposibil, patul e acasa, iar noi deeeeeeeparte, in creierul muntilor". Nu am fost destul de convingatoare.
Urmatoarele zile copilul voios si mandru . Era atractia principala, cea mai interesanta prezenta de acolo printre toti ceilalti care erau mai mari ca el. Macar cineva din noi s-a distrat, intr-un final -Denis.
Anul asta, am zis sa nu mai stresam copilul cu drumul, muntele, care munte...... nani acasa. Revelion in pijamale :))

Rochie ( 14 saptamani de sarcina)

Hmmm... am zis eu ca o sa am fetita :) Stiam . Si da, clar ca abia astept sa ii fac rochite . Dupa ce o sa se nasca bebita noastra , vom impartit blogul :))

Rochia e din material elastic,natural , putin mai gros , dar foarte placut de purtat si cand e cald .

Pufosenia

Ca urmare a ultimului post, m-am gandit toootusi, sa scriu si despre "pusfosenie" , adica o matza rea dar foarte frumoasa , cea mai frumoasa pe care am vazut-o vreodata, pe care o cheama Emma. A aparut la noi in casa, pentru ca sotul meu, se gandise sa insuram motanul. Fortat. Asa cum eram in 8 luni de sarcina, cu Denis, urma sa nasc in curand si ramanea motanul putin neglijat. Dupa logica ( nu a mea :) )  , trebuia sa ii gasim un sufletel care sa il incante si sa ii tina companie. Ok, inafara ca il urmarea peste tot, il dadea jos de oriunde statea el, ca sa urce ea "pufosenia" , ca ii manca tot din bol si ca il alerga pentru ... a face pui ( pe care intr-un final a reusit sa ii faca, inainte sa plece de la noi din casa) , nu prea l-a impresionat cu nimic pe motan. Stiti, cred ca, poza aia cu exemplul barbatului singur si barbatului casatorit, ilustrat printr-un cocos-mai intai tzantzos si ingamfat , frumos si mandru; apoi dupa casatorie- fara pene si ca vai de el :)))) Asa a fost si cu motanul, inainte de pufosenie era o frumusete alintata, apoi .. dupa "casatorie" i-a cazut parul si avea o fatza de "lasa-ma in pace" :)) .
Pisica am luat-o de la o doamna , care avea un motan si o pisica. Periodic faceau puiuti si ii vindea. Cand am aparut noi, sa alegem puiul, erau doar motanul si puii . Pisica-mama lipsea. Mai apoi ne-am dat seama de ce era ascunsa. Probabil, ca daca o lasa libera, nu o mai luam pe Emma. Era o rautate, s-a transmis genetic.
Pe Emma nu prea am suferit-o de la inceput, pt ca a inceput prin a-mi marca mainile. Urca pe o mana si cobora in derapaj. O distractie de-a ei.  Dupa ce s-a nascut Denis, Emma devenise si mai obraznica, era mereu in patut/carut/ pe masa/printre biberoane/ in chiuveta de la bucatarie/ in masina de spalat/ in sacul cu cartofi s.a.m.d.  Matza aia alerga motanul prin casa toata ziua. In urma ei ramanea par, de puteam face o perna, lejer. Motanul nu avea par , saracul. Motivul l-am scris mai sus.
Nu ma intelegeam deloc cu ea. Am dat-o bunicilor, in momentul in care l-a zgariat pe Denis in tzarc.
Am luat pisica in brate, hai spre lift. Era doar mirata de ce iesim din casa. In lift a inceput sa se infoaie, deschisese boticul. La iesirea din lift, deja ma scuipa si facea sunete -gen leu la atac. Pana la masina incercase sa ma muste. Am ajus repede langa masina, am deschis o usa si am aruncat-o inauntru. Mi-am sunat sotul -  mare iubitor de Emma. I-am zis ca daca nu vine imediat ( ce conta ca omul era la servici) , eu o las in masina si urc innapoi , acasa. A venit in 10 min, intre timp  matza era plina de bale , scuipa si sarea dintr-o parte in alta a masinii. A urcat sotul mai intai, sa o tina, apoi am urcat si eu ( cred ca spusesem si o rugaciune intre timp , facandu-mi in gand ,imaginea traseului spre spitalul de urgente, in caz ca.....) Asa am ajuns la bunici, cu bine. De atunci Emma e regina casei lor , rasfatata si iubita la maxim  . Acolo e ea stapana.
A mai facut-o lata , atunci cand a venit celalalt nepotel a bunicilor , prima data in vizita. Matza a crezut ca o fi fost vreun inamic "in disguise". L-a urmarit pana in dormitor, unde a fost dus. Incepuse sa maraie la usa. Atunci cand usa s-a deschis, vrand sa sara pe copil, intamplator a intampinat un obstacol - piciorul bunicii. A muscat-o . Mai departe nu zic ... decat ca bunica a ramas cu o maare vanataie+ rana pe picior. I-a trecut intr-un final , acum e bine.

Bad kitty, very bad kitty .

Here she goes : her true self





Pisi in the box

Se vede cat de mult "ma place" , e reciproc :

Aici a intrat singura, eu doar am inchis usa :))

 Beauty and the wise :

"Get off ! Told you it's my seat  " :)

Puii lor  :

Pitzu (+mantou pentru 13 saptamani de "burtica")

Un pisic, o pisica, un porcusor de Guineea, o veverita ametita, o chinchilla, o catelusa si un acvariu cu diverse - astea au fost in "petshop"-ul nostru de acasa. Nu toate in acelasi timp ! Ar fi fost culmea . Desi sotul meu ar fi in stare :)) Visul lui e sa avem o camera speciala pentru animale . Yep, dream on ...

M-am gandit sa scriu despre toate intr-un singur post, dar mi-am dat seama ca l-am iubit prea mult pe Pitzu, astfel incat sa nu ii dedic un post intreg......
De mica mi-am dorit sa am un catel, cam de cand am vazut prima data unul. Inafara de cel de la bunici, din curte,  era legat, pentru ca era de paza. Mangaiat catelul insemna sa iau matura si sa sa-l carpin cu acel capat de matura... Bland . Mai mult nu prea aveam voie. Deh, microbii astia, care ataca indeosebi copiii. Apoi mai era pisica de curte. O chema Murca. Mai ca pe toate din zona. Pe ea aveam voie sa o mangai cu piciorul, nu cu mana, asa cum ar fi fost firesc.
Asa ca eu am crescut cu visul de a avea un animalut, un caine, pe care sa il mangai cu mana si sa il strang prieteneste in brate. Dar o pisica ar fi fost la fel de binevenita.
Cand am ajuns la facultate,am stat o perioada cu tata si  la cererea mea de a lua o pisica, am primit raspunsul vesel " ca atunci cand te vei marita" . Ok , m-am maritat si eu si sotul meu , ne-am cumparat un motan :))) Pitzu. L-am luat pe 4 iunie, iar pe 5 m-am maritat. Cu Stefan , nu cu motanul :)) Asa. Pitzu, era un ghemotoc, scos de printre alte asemenea ghemotoace. A fost pisicul motociclist . Pentru ca luandu-l de pe langa Bucuresti si ajungand acolo cu motocicletele, nu aveam cum sa il luam acasa, decat pe motor. L-am pus intr-o cutie gaurita si .... pe motor! Cand am ajuns la curte la bunicii sotului (  ca sa facem o pauza ), Pitzu a facut cunostinta cu cele 10 pisici de curte ale lui mamaie. Alea au fugit care si in ce parte, crezand ca acel pisicut persan , era de fapt un fel de OZN. "Daa, ce fel de pisic o mai fi asta , cu nasul turtit, sigur e un "fake" , nu e de-a nostru" -asa si-o fi zis gasca de pisici de la curte.
Apoi am ajuns acasa. Cred ca atunci patul nostru din dormitor , si-a gasit stapanul . A, mai dormeam si noi pe alaturi, dar cu acordul lui Pitzu.
Cand Pitzu se supara, facea pipi pe Stefan. Balta de pipi , nu pipi. Bea apa ramasa peste noapte in cana si facea ture: cana -pipi pe Stefan. Era ocupatia preferata :) Evident ca am schimbat salteaua.
Pitzu a fost din  familia noastra. L-am iubit, sunt sigura ca a fost reciproc.
Un an si jumatate a fost cel mai fericit motan. Apoi, pentru ca de fapt noi l-am cumparat bolnav  si apoi cand am aflat asta, nu am vrut sa il dam inapoi, deoarece cu siguranta nu ar fi supravietuit.... A fost asa pentru ca la acea crescatorie, ca si afacere, se imperecheau animalele , frati cu surori si astfel ieseau cu malformatii interne.
Am petrecut mult timp la cabinetul veterinar. Luni de zile , in fiecare zi. Eram foarte tristi. Nu stiau cum poate fi tratat, decat ca ar avea lichid intre plamani si inima. Toate analizele erau bune, asa ca s-a constatat ca era ceva in neregula cu vasele de sange prin care scapa un lichid incolor si se acumula. Intr-un final ni s-a spus ca nu va supravietui, dar ca si o ultima sansa, un doctor, care isi facea meseria cu mare dedicatie si dragoste pentru animale, ne-a zis ca incearca totusi printr-o operatie sa afle ce ar avea motanul.
Dupa operatie ni s-a spus ca nu s-a rezolvat nimic, dar printr-o minune , motanul a mai trait inca 2 ani. Desi initial nu i se dadea mai mult de 2 saptamani.
A fost un motan vesel ... asta pana a aparut Emma. Asa cum eu eram gravida prima data, sotul meu s-a gandit ca trebuie neaparat sa il luam lui Pitzu, o "nevasta" . Pentru ca noi vom fi ocupati cu copilul si nu ii vom acorda suficienta atentie motanului. Am luat-o pe Emma cand aveam 8 luni de sarcina.
A tetorizat motanul in mare hal. El fiind obisnuit cu linistea si atentia doar asupra blanitei sale si nu a altei fiinte.
Dupa ce s-a nascut Denis, peste vreo cateva luni am dat-o la bunici pe Emma. Era o pisica destul de rautacioasa, il zgariase pe Denis. Atat pot zice acum.  Motanul si-a revenit destul de bine ,dupa plecarea pisicii. Dar pentru scurt timp.... pentru ca se imbolnavise de rinichi. Era mai rau si mai rau....
Am inceput-o iar cu drumurile la veterinar. Dar degeaba, pentru ca de data asta nu au mai avut cum sa il salveze. Facuse blocaj renal .... si a "plecat" de la noi :((( Atunci a fost o perioada foarte grea, copilul intreba unde e motanul . Cred ca si astazi il cauta pe sub pat :(
Asa cum Stefan era sa lesine, nu a fost cu mine , sa il inmormantam ( daca asa pot zice) . Singura nu puteam sa fac asta. Asa ca a mers altcineva cu mine. Ii multumesc mult , pentru gest. Pentru mine a fost foarte important.
De atunci nu am reusit sa ma atasez de nici un animalut.... Am incercat, dar inca nu pot.


Asa ,si acum despre haina pe care am facut-o pentru 13 saptamani de sarcina . A, si oare de ce dispare apartul foto ,de fiecare data cand am nevoie de el ? Hmmm, intrebare retorica .

Pana acum , nu l-am mi-am luat sotul la nici o ecografie. Asa ca pana joi, cand va veni cu mine, are voie sa mai spuna ca eu de fapt am mancat prea mult in ultimul timp si am gasit scuza, ca as fi insarcinata . Ha ha ha .
Poze :

De data asta mi-am facut un mantou (cred ca asa s-ar numi )  . Si da , de Craciun vreau un aparat foto si un manechin pentru haine . Poate citeste Mos Craciun blog-ul meu :))

Promit sa scriu la timp, adica o data pe saptamana si sa pun poze . Umeaza o rochie pentru 14 saptamani de sarcina si o "poveste" despre celelalte animalute care au trecut pe la noi pe acasa .